Ea nu a spus nu

Un bărbat smulge un telefon unei femei. La proces, apărarea sa este: "Ea nu a spus nu". El este găsit vinovat. Un bărbat violează o femeie. La proces, apărarea lui este aceeași: "Ea nu a spus nu". Bărbatul poate ieși liber. Aceasta este, în esență, situația în 13 țări din Uniunea Europeană. Această realitate tulburătoare stă la baza unor cazuri precum cel al lui Gisèle Pélicot, o femeie franceză care a fost drogată și violată în mod repetat de soțul ei și de alte peste 50 de persoane în casa ei, timp de zece ani. De necrezut, atacatorii ei ar fi putut rămâne nepedepsiți.

Cum este posibil acest lucru? Este îngrozitor de simplu. Franța se numără printre statele membre ale UE care s-au împotrivit stabilirii consimțământului ca piatră de temelie a definiției violului din Directiva Comisiei Europene. În schimb, legislația franceză definește violul ca fiind orice act sexual comis "prin violență, constrângere, amenințare sau surprindere". Fără această referință explicită esențială la consimțământ, legea oferă femeilor o protecție fragilă și nesigură.

Legislația franceză definește violul ca fiind orice act sexual comis "prin violență, constrângere, amenințare sau surprindere". Fără această referință explicită vitală la consimțământ, legea oferă femeilor o protecție fragilă și nesigură

Rezultatul? Deși violurile sunt frecvente - Franța a înregistrat 25 000 de violuri raportate anul trecut -, condamnările rămân rare. În cazul lui Gisèle Pélicot, agresorii ei au fost condamnați numai datorită înregistrărilor video găsite în posesia soțului ei și mărturisirii acestuia. Fără aceste dovezi, sistemul juridic ar fi făcut alarmant de ușoară afirmația: "Nu a spus nu".

Unii ar putea argumenta că "nu" este doar un cuvânt, dar cifrele spun o poveste care dă de gândit. Anul trecut, autoritățile franceze au înregistrat 114.000 de victime ale violenței sexuale, inclusiv cele 25.000 de violuri raportate. Cu toate acestea, experții consideră că aceste cifre sunt conservatoare, deoarece majoritatea violurilor nu sunt raportate din cauza probelor insuficiente. În cazurile de viol, dovezile tangibile sunt adesea greu de adunat. Fără ca consimțământul să fie inclus în definiția violului, nu este de mirare că aproximativ 80 % dintre femei nu depun plângere?

Fără acest element al consimțământului, 80 % dintre victimele care depun plângere își văd cazul clasat înainte chiar de a fi investigat. Ce șanse au femeile atunci când definiția violului este îngustă, inconsecventă și deschisă apărării "nu a spus nu"?

Legislația privind violul bazat pe consimțământ există deja în Germania, Suedia și alte țări europene. După ce Suedia a introdus-o în lege în 2018, însoțită de o campanie care sublinia că "Sexul este întotdeauna voluntar; dacă nu, este o infracțiune", raportarea violurilor a crescut brusc, iar condamnările au crescut cu 75 %.

Să fim sinceri. Știm cu toții de mult timp că violul, una dintre cele mai odioase infracțiuni, nu este întotdeauna comis de străini în întuneric, sub amenințarea armei sau a cuțitului. Două treimi din violuri au loc în case particulare, în lumină și fără violență evidentă. Știm acest lucru și totuși este nevoie de cazuri teribile precum cazul La Manada din 2016 din Spania și acum cazul Gisèle Pélicot din Franța pentru a aduce acest element vital al consimțământului pe prima pagină a ziarelor. În ciuda dovezilor copleșitoare și a presiunii publice, progresele rămân lente. Stereotipurile de gen adânc înrădăcinate, dependența economică și lipsa sistemelor de sprijin, în special în zonele rurale, creează bariere pentru victimele care caută să obțină dreptate. Teama de stigmatizare și sistemele inadecvate de raportare fac ca peste două treimi dintre victime să rămână tăcute.

Două treimi din violuri au loc în locuințe private, în lumină și fără violență evidentă. Știm acest lucru, însă este nevoie de cazuri îngrozitoare precum cazul La Manada din 2016 din Spania și acum cazul Gisèle Pélicot din Franța pentru a aduce acest element vital al consimțământului pe prima pagină a ziarelor.

Legile universal acceptate, bazate pe o definiție clară a violului, bazată pe consimțământ, ar rupe această tăcere. Ar însemna că, în sfârșit, putem proteja în mod corespunzător victimele precum Gisèle Pélicot și miile de alte victime care, în prezent, simt că legea, departe de a le apăra, este o loterie și - de obicei - se întoarce împotriva lor.

Parlamentul European, alături de Grupul PPE, se angajează să asigure un viitor în care suferința niciunei femei să nu fie întâmpinată cu tăcere sau ambiguitate. Pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, să ne angajăm să punem capăt apărării "nu a spus nu". Toate femeile știu că tăcerea nu înseamnă consimțământ. Să nu păstrăm tăcerea în această privință.