Chestiuni fiscale

FISC

Subcomisia pentru chestiuni fiscale (FISC), înființată în cadrul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON), se va ocupa de toate aspectele legate de fiscalitate.

Grupul PPE dorește ca subcomisia să se ocupe, printre alte chestiuni importante, și de impozitarea mediului digital. În prezent, modul nostru de impozitare a firmelor depinde foarte mult de prezența lor fizică, ceea ce, în era noastră digitală, nu mai este deloc potrivit. În mod ideal, este necesară o cooperare internațională în cadrul OCDE pentru a cădea de acord asupra unui mod coerent de impozitare, de exemplu, a marilor companii tehnologice din SUA - cum ar fi Google, Amazon, Facebook și Apple. Dar, dacă nu se poate ajunge la un acord internațional, trebuie să fim pregătiți să găsim o soluție la nivelul Uniunii Europene. În activitățile subcomisiei, se va pune un accent deosebit și pe combaterea fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale, precum și pe transparența financiară în scop fiscal.

Subcomisia pentru chestiuni fiscale este formată din 30 de membri, din care 8 aparțin Grupului PPE.

Coordonatorul Grupului PPE pentru FISC este deputata Lídia Pereira, iar coordonatorul adjunct este deputatul Christophe Hansen.

In curs

No result

Poziții similare

Economie, locuri de muncă și mediu

Conținut conex

No result