Parlamentul European respinge recunoașterea necondiționată a Palestinei

17.12.2014 10:55

Parlamentul European respinge recunoașterea necondiționată a Palestinei

Video picture
Traducere
Selectează o altă limbă:

Grupul PPE salută decizia Parlamentului European de a susține rezoluția privind recunoașterea suveranității statale a Palestinei și soluția celor două state, cu mențiunea că acestea trebuie să meargă "mână în mână" cu un avans semnificativ al tratativelor pentru pace. "Prin acest vot, Parlamentul European a respins în mod evident o recunoaștere necondiționată și separată de aceste tratative ", a arătat co-negociatorul rezoluției și Președintele Comisiei pentru Afaceri externe, deputatul Elmar Brok (PPE).

"Grupul PPE crede, ca și majoritatea Parlamentului European, că sunt necesare negocieri rapide pentru a asigura securitatea Israelului și existența unui stat palestinian viabil și democratic, pe baza frontierelor din 1967 și în virtutea dreptului internațional. Ambele părți trebuie să se abțină de la acțiuni ce pot pune în pericol realizarea acestui obiectiv. De asemenea, Parlamentul European a cerut ca toate facțiunile palestiniene, inclusiv Hamas, să recunoască, conform declarației Organizației pentru Eliberarea Palestiniană din 1993, existența statului israelian. Grupul PPE susține și poziția Parlamentului European care s-a pronunțat împotriva coloniilor israeliene", a explicat Brok.

Grupul PPE salută și faptul că rezoluția respinge orice formă de violență și terorism din partea tuturor părților și avertizează împotriva exacerbării dimensiunii religioase a acestui conflict. Pentru deputații PPE, o soluție durabilă a conflictului Israel - Palestina nu poate fi realizată decât prin mijloace pașnice.

"Suntem extrem de îngrijorați de tensiunile în continuă creștere și violența sporită din această regiune și cerem tuturor părților să se abțină de la orice acțiune care ar putea înrăutăți situația. Rezoluția adoptată astăzi respinge o recunoaștere necondiționată a Palestinei. Dimpotrivă, textul insistă asupra nevoii de a continua și de a avansa negocierile de pace. În ultimă analiză, singura recunoaștere veritabilă a Palestinei ca stat  poate rezulta doar din negocieri între părțile implicate, în cadrul unui proces de pace global, care să abordeze toate problemele nerezolvate", a explicat co-negociatorul rezoluției și Coordonatorul PPE  în Comisia pentru Afaceri externe, deputatul Cristian Preda (PPE).

(tradus din originalul in limba engleza)

Conținut conex