Să construim o adevărată Uniune Europeană a Sănătății

15.02.2024

Să construim o adevărată Uniune Europeană a Sănătății

Femeie nerecunoscută, bolnavă de cancer, cu eșarfă roz pe cap, plasată în poziție de box, cu mănuși de box în mâini, în semn de luptă. Concept de luptă și de învingere a cancerului.

Imaginează-ți un loc în care tu și cei dragi aveți acces la toate medicamentele de care aveți nevoie, indiferent de locul în care vă aflați. Un loc în care cadrele medicale și cercetătorii obțin resursele de care au nevoie pentru a găsi tratamente noi pentru unele dintre cele mai grave boli. Un loc în care sănătatea dumneavoastră este pe primul loc. Aceasta este Europa la care visează Grupul PPE. În calitate de creștin-democrați, punem bunăstarea oamenilor în centrul a tot ceea ce facem. Ce înseamnă politica dacă nu grija pentru ceea ce contează cel mai mult pentru oameni?  

În legislatura europeană anterioară, am dovedit acest lucru atunci când Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, a livrat vaccinul COVID-19 în timp record tuturor europenilor, în mod egal. În 2019, Grupul PPE a lansat un proiect pentru combaterea cancerului. Mulți au spus că este o misiune imposibilă, dar noi am făcut primul pas. Acum, avem un fond special de 4 miliarde de euro pentru a ne susține misiunea. Însă, pentru noi, acesta este doar începutul.  

În următorii cinci ani, dorim să facem un pas înainte și să transformăm Uniunea europeană a sănătății într-o realitate. Capacitatea noastră de a inova este cheia spre succes. Niciun alt loc din lume nu dispune de un impuls creativ ca al nostru. Europa trebuie să devină laboratorul lumii, unde se dezvoltă cele mai bune medicamente și tratamente, unde formăm cei mai buni medici și asistente medicale și unde se naște următoarea generație de pionieri în domeniul cercetării medicale și al inovării farmaceutice. Ne dorim să colaborăm mai bine în Europa pentru a preveni și a gestiona amenințările transfrontaliere la adresa sănătății, astfel ne vom  consolida sistemele de sănătate și vom diversifica lanțurile de aprovizionare pentru a preveni lipsa de medicamente sau de echipamente medicale.  

Europa trebuie să devină laboratorul lumii, unde se dezvoltă cele mai bune medicamente și tratamente, unde formăm cei mai buni medici și asistente medicale și unde se naște următoarea generație de pionieri în domeniul cercetării medicale și al inovării farmaceutice.

Accesul la asistență medicală este dreptul fiecărui cetățean, indiferent de locul în care se află. 

Reducerea inegalităților în materie de sănătate și garantarea accesului fiecărui cetățean la asistență medicală de calitate trebuie să fie calea de urmat. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să asiguram egalitatea de șanse a cadrelor medicale pe întreg teritoriul UE. Nicio regiune nu ar trebui să fie neglijată pentru că, astfel, persoanele calificate din domeniul sănătății nu au alte opțiuni decât să își părăsească propria țară.  

În Europa de mâine, cetățenii vor putea căuta asistență medicală oriunde se vor afla și vor fi siguri că îngrijirea medicală este de înaltă calitate atunci când se vor muta într-o altă țară. Suferința cauzată de o boală nu ar trebui niciodată să fie un obstacol în calea liberei circulații în Europa. 

În timp ce asigurăm punerea în aplicarea integrală a Planului de combatere a cancerului, ne mai propunem să lansăm un plan european care abordează boala Alzheimer, demența și boala Parkinson. Vom lansa un plan european de sănătate cardiovasculară, deoarece bolile cardiovasculare sunt cea mai mare amenințare din UE. Acesta își propune să introducă un Centru european de cunoștințe și să promoveze un control comun al sănătății cardiovasculare și al diabetului, deoarece 85% dintre persoanele care trăiesc cu diabet ajung la deces din cauza unei boli cardiovasculare. 

Cu toate acestea, atunci când vine vorba de sănătate, bunăstarea fizică nu reprezintă totul. Credem cu fermitate că sănătatea mintală este la fel de importantă. Din ce în ce mai mulți europeni solicită un acces îmbunătățit la asistență psihologică de calitate la prețuri accesibile. De aceea, ne asumam răspunderea de a lansa un Plan de acțiune al UE pentru sănătatea mintală. Asistența psihologică nu ar trebui să fie doar privilegiul unor persoane. Dorim să ne asigurăm că toți europenii pot primi sprijinul de care au nevoie. De asemenea, trebuie să combatem stigmatizarea care este adesea asociată cu bolile mintale.   

Sănătatea nu se limitează la granițele naționale, ci este despre unirea tuturor forțelor. Aici Europa poate face diferența. Scopul nostru este simplu: să creăm o adevărată Uniune europeană a sănătății care să îmbunătățească viața oamenilor și să nu lase pe nimeni în urmă. 

Descoperă viziunea Grupului PPE pentru o Europă unită și sigură, cu o putere economică și o responsabilitate socială. Ne dorim să ne asigurăm că fiecare cetățean european, indiferent de originea sa, are șanse egale de a-și câștiga existența și de a adopta modul de viață european. Află mai multe despre Prioritățile Grupului PPE: O Europă care te protejează

Note pentru editori

Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European cu 177 de membri

Conținut conex