”Imaginile diversității” expoziție interetnică de artă în Parlamentul European

27.06.2018 15:27

”Imaginile diversității” expoziție interetnică de artă în Parlamentul European

Notă importantă
Parerile exprimate sunt ale delegatiei nationale si uneori nu reflecta pozitia intregului grup

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a găzduit, marți seară, în Parlamentul European vernisajul expoziției de artă ”Imaginile diversității” al Fundației Inter-Art din Aiud, care se bucură de Înaltul Patronaj al Președintelui României.

”Sunt mândru să vă prezint, astăzi, o expoziție, chiar mai mult decât atât. Sunt mândru să vă prezint, astăzi, două persoane, doi artiști care au un vis. Unul dintre ei este pictor, iar celălalt este poet, un om de imagini și un om de cuvinte. Un maghiar etnic din România și un român din inima Transilvaniei, Erdely, Siebenburgen.

Ambii vin din Aiud, Nagyenyed, Strassburg am Mieresch, iar visul lor este concordia interetnică. Numele lor sunt Istvan Balog și Ioan Hădărig. (…) Trebuie să mărturisesc că împărtășesc și ei visul concordiei interetnice. După cum știți, concordia este cuvântul latin pentru armonie, ad-litteram înseamnă “cu o singură inimă“. Așa că dintr-o singură inimă, din inima noastră transilvană împărtășim astăzi cu Dvs., publicul distins, lucrările de artă incluse în expoziție”, a declarat Iuliu Winkler în deschiderea vernisajului.

La rândul său, artistul plastic Istvan Balog, președintele Fundației Inter-Art din Aiud, a afirmat că lucrările expuse în cadrul expoziției sunt rezultatul creației din cadrul primei Tabere Interetnice de Artă Contemporană care a fost organizată în 2016 în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI), organism al Guvernului României. ”Din punctul meu de vedere acest proiect a reprezentat un moment istoric și o premieră națională pentru arta și cultura românească contemporană din prisma abordării segmentului multicultural. (…) Este rezultatul unui lung proces de pregătire și s-a născut prin muncă grea și dăruire din partea tuturor persoanelor implicate”, a precizat președintele Fundației Inter-Art. El a mulțumit Primăriei și Consiliul Local Aiud, respectiv Centrului Cultural ”Liviu Rebreanu” din Aiud pentru sprijinul acordat constant activității fundației.

”Într-o lume în care ideea naționalistă trece dinspre zona politicului în zona culturală, proiectul desfășurat la Aiud, oraș încărcat de istorie și multiculturalism, este dovada că arta poate realiza legături între oameni, poate valoriza comunitățile etnice și poate personifica spațiile culturale și artistice ale comunităților îmbogățind spațiul cultural și artistic național și internațional”, a spus, la rândul său, Ioan Hădărig, directorul artistic al Fundației Inter-Art.

La deschiderea expoziției au rostit alocuțiuni Călin Stoica, reprezentantul permanent în Comitetul Politic și de Securitate al Uniunii Europene, care a transmis mesajul consilierului prezidențial pentru cultură, culte și centenar, Sergiu Nistor, și consilierul Elena Cruceru care a dat citire mesajului secretarului de stat Enikő Laczikó, șeful DRI.

Până să ajungă la Bruxelles, în Parlamentul European, expoziția ”Imaginile diversității” a mai poposit la Galeriile Inter-Art din  Aiud, la Muzeul Cotroceni, la Memorialul Revoluției din Timișoara și la Palatul  ONU din Geneva. Expoziția cuprinde lucrări de pictură, sculptură, grafică și artă fotografică realizate de artiști aparținând celor 21 de etnii trăitoare în România.

Conținut conex